Tarte cu cremă de Liliac – un desert delicat, pentru momente speciale
Florile de Liliac sunt printre cele mai fragile și efemere flori de primăvară, asociate frecvent cu sărbătorile pascale. Deși comestibile, parfumul lor suav este dificil de captat într-un preparat culinar. Totuși, am aflat că există câteva metode și astfel am ales să serbez anul acesta Floriile preparând aceste tarte delicate și parfumate cu flori de Liliac.
Pentru această rețetă avem nevoie de ingredientele de mai jos. Menționez că se folosesc doar florile de Liliac, alese individual, cu răbdare, fără partea verde de la bază (caliciul), bineînțeles provenite de la o plantă netratată chimic în vreun fel.

Come si fa
Pentru crema de liliac vom avea nevoie de nevoie de un bol de sticlă în care vom pune la infuzat pentru 24 de ore două cănuțe de flori de liliac și două de smântână dulce pentru frișcă, lichidă. Smântâna să fie la temperatura camerei sau ușor încălzită. Se pune bolul pentru câteva ore la soare, astfel încât căldura să faciliteze transferul parfumului din flori în smântână, iar la lăsarea serii se pune la frigider.
Separat, se prepară zahărul cu liliac dintr-o cănuță de flori și una de zahăr puse într-o râșniță până ce florile s-au mărunțit foarte bine și s-au amestecat uniform cu zaharul.
După cele 24 de ore în care florile au stat la rece împreună cu smântâna, se strecoară partea lichidă și se bate cu mixerul, încorporând treptat din zahărul preparat anterior. Apoi, se adaugă praful de cardamom și se încorporează ușor și iaurtul. Și astfel este gata crema ce trebuie să aibă o consistență fermă.
În ceea ce privește tartele, fie le cumpărați din comerț și mai rămâne să le coaceți puțin la cuptor până prind o culoare aurie, fie le preparați acasă. Eventual se poate folosi o rețetă pentru mini-clere/ choux a la creme.

Se aplică cu o lingură crema de liliac în tartele răcite și apoi, ca sugestie de decorare, se poate folosi puțin zahăr cu liliac, căteva flori și eventual niște mini-ornamente de zahăr.
Acest desert este la fel de delicat precum florile de liliac ce-i stau la bază și-și pierde prospețimea destul de repede. Astfel, se servește în aceeași zi, cel târziu în ziua următoare.
În încheiere, câteva ceva despre povestea Liliacului. Denumirea latină a acestui arbust, Syringa vulgaris, provine din greacă (syrinks însemnând tub gol pe dinăuntru). Mitologia greacă menționează că zeul pădurilor și al câmpiilor, Pan s-a îndrăgostit iremediabil de nimfa Syringa și a pornit prin pădure în urmărirea acesteia. Syringa, de teamă s-a transformat într-un liliac ca să se camufleze. Legenda mai spune că deși zeul Pan nu și-a găsit iubirea, a găsit totuși acest arbust din care a tăiat o creangă pentru a-și face fluier.
Mai este încă Liliac înflorit deci dacă vă doriți un desert special….