În antichitate, calitățile eterice ale uleiurilor esențiale erau folosite pe scară largă de preoți și preotese de aproape toate religiile. Fiind atât de subtil, parfumul lavandei era considerat divin. Lavanda a fost și a rămas încă printre preferate pentru multiplele sale virtuți cum ar fi puterea de a facilita conexiunea cu planul spiritual. Uleiurile parfumate erau folosite pentru a atrage spirite, zei și zeițe, pentru a alunga energiile rele și pentru a purifica templele.

În prezent aromaterapia se ocupă cu studiul efectelor fizice și emoționale ale plantelor aromatice. Astfel, aromaterapeuții folosesc atât proprietățile fitochimice ale uleiurilor esențiale (de ex. anti-bacteriene, antiinflamatorii etc.) dar și calitățile eterice ca mijloace terapeutice pentru minte și spirit. Aromaterapia poate fi, așadar, considerată un tratament cu adevărat holistic.

Pentru acest săpun am ales ca notă olfactivă dominantă Lavanda și am folosit ulei esențial bio de Lavandula Angustifolia – soiul Sevtopolis, provenit dintr-o cultură autohtonă cât se poate de ecologică.

Denumirea acestei plante provine din latinescul lavare, adică a spăla, probabil datorită utilității principale din trecut și anume de a fi folosită la spălatul rufelor sau îmbăiere, atât pentru parfum dar mai ales pentru proprietățile sale antiseptice, anti-inflamatorii și repelente pentru insecte. Însă Lavanda are mult mai mult de oferit, și nu doar planului grosier, material ci și celui spiritual.

Uleiul esențial de lavandă este unul dintre cele mai sigure și versatile, fiind printre puținele care se poate aplica pur, nediluat pe piele în anumite cazuri. Este un ulei uimitor pentru relaxarea trupului, minții și sufletului. Calmează corpul și ușurează tensiunea musculară, durerea, stresul și anxietatea, facilitează conexiunea cu planul spiritual. De asemenea, ajută la reducerea durerilor de cap asociate migrenei.
Acest ulei ajută la eliberare blocajelor din corpul nostru, mai precis pe cele de la nivelul centrilor energetici denumiți chakre. Dacă unul dintre cele acești centri energetici este blocat de energie negativă, se consideră că la bază există un dezechilibru emoțional.


În ceea ce privește îngrijirea pielii, uleiul esențial de lavandă este utilizat pe scară largă în multe produse cosmetice și săpunuri. Recunoscute și apreciate sunt proprietățile antiseptice, antifungice, antiinflamatorii. Lavanda ajută la vindecarea pielii în general și în mod special la ameliorarea acneei, psoriazisului și eczemelor precum și la reducerea ridurilor. Aplicat ca atare, uleiul de lavandă este extrem de eficient în cazul rănilor, tăieturilor, arsurilor, arsurilor solare, cicatricilor.

Așadar, acum mai mult ca oricând, vă recomand să folosiți Lavanda ca mijloc de relaxare, de detensionare a minții. De exemplu, o baie în care să vă lăsați învăluiți de mireasma magică a Lavandei poate fi o oază de calm în acest vârtej al timpului prezent…

Dacă vrei și tu să încerci acest săpun, mă poți contacta aici.

Please follow and like us: